USMF „Nicolae Testemiţanu” - un promotor activ al excelenței în instruirea și cercetarea medicală
- vizualizări: 388
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a promovat educația, cercetarea și inovarea la Expoziția Internațională MoldMedizin&MoldDent, ediția a XXIX-a, desfășurată la Chișinău, în perioada 24-26 septembrie 2026.
Pe parcursul celor trei zile de expoziție, vizitatorii s-au familiarizat cu oferta educațională, programele de studii, oportunitățile și proiectele de cercetare, precum și cele mai recente rezultate științifice ale cercetătorilor, oferind publicului o perspectivă asupra ideilor și soluțiilor ce contribuie la dezvoltarea medicinei și a sistemului național de sănătate.
Tot aici, Biblioteca Științifică Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” a amenajat o expoziție reprezentativă de circa 80 de publicații – monografii, manuale, ghiduri și alte lucrări științifice editate în ultimii.
Potrivit prorectorului pentru dezvoltare instituțională, digitalizare și internaționalizare, Andrei Romancenco, participarea USMF „Nicolae Testemițanu” la expoziția MoldMedizin&MoldDent reprezintă o oportunitate de promovare a excelenței în educația medicală, cercetare și inovație.
„Pentru universitatea noastră, această platformă expozițională este un spațiu viu de dialog între mediul academic, sistemul de sănătate publică, industria farmaceutică și cea stomatologică”, a punctat prorectorul Romancenco.
Pe durata Expoziției, reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” au interacționat cu vizitatorii interesați să afle detalii despre îngrijirea orală și eficiența plantelor medicinale în tratarea diverselor maladii. Studenții de la programul Sănătate publică le-au vorbit despre riscurile majore ce țin de sănătate, oferindu-le materiale informative despre promovarea modului de viață sănătos și de prevenire a maladiilor netransmisibile.
Un flux mare de vizitatori s-a înregistrat la standul Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu” și al Centrului Universitar de Reabilitare Medicală, unde cei interesați au beneficiat de un screening gratuit (testarea glicemiei, a tensiunii arteriale și a masei corporale). Totodată, specialiștii Centrului de Medicină Tradițională Chineză au realizat evaluări prin analiza pulsului și a limbii, oferind recomandări personalizate privind stilul de viață, activitatea fizică și regimul zilnic. Cu această ocazie, participanții au aflat detalii și despre serviciile furnizate de Centru.
Prin intermediul workshopurilor, conferințelor și sesiunilor practice organizate pe parcursul Expoziției, cadrele didactice, cercetătorii, studenții și medicii rezidenți au beneficiat de transfer de cunoștințe și educație medicală continuă.
Ediția din acest an a expoziției MoldMedizin&MoldDent a reunit peste 100 de companii, inclusiv din Republica Moldova, România, Letonia, Pakistan, Turcia și Italia, ce au venit cu echipamente, tehnologii și soluții moderne pentru medicină, stomatologie, diagnostic, laborator, farmacie, recuperare medicală și sănătate digitală.
Prezența activă a USMF „Nicolae Testemițanu” la acest eveniment reconfirmă statutul nostru de promotor și lider al progresului medical și al instruirii de înaltă calitate în Republica Moldova.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
























































Comentarii